Povestea lui Dan Coe- “cel mai sufletist dintre sufletiştii vişiniilor”
Fostul mare fundaş al Rapidului ar fi împlinit astăzi 67 de ani.
Dan Coe a debutat in prima echipa la nici 20 de ani. Un fotbalist exceptional, drept, orgolios si care nu suporta bataia de joc. A fost pe rind venerat, purtat pe bratele gloriei, exilat, uitat, umilit si izolat.
N-a ajuns in fotbal chiar din intimplare. Tatal sau, Duce Coe, juca la Sportul Studentesc. El i-a indrumat micutului Dan pasii spre sportul cu balonul rotund si tot el i-a fost si primul sfatuitor. Cum insa Regia era prea vecina cu Giulestiul, marea schisma s-a produs: Dan a ales Rapidul.
Ca orice om, avea superstitiile sale. Era anul 1967 si ziua in care Rapid avea meci la Ploiesti, in compania Petrolului, partida care avea sa aduca primul titlu din istoria giulestenilor. Coe avea o superstitie: daca-n ziua meciului ii iesea in cale un cortegiu mortuar, insemna ca echipa va cistiga. In drumul spre stadion, pe traseu tocmai trecea un car mortuar. Atunci, rapidisul a sarit si a strigat bucuros: „Mortule, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, azi vom cistiga!”.
El si Dobrin, indezirabilii din Mexic
A cunoscut consacrarea la echipa nationala, dar, ironie a sortii, ca si pentru Gicu Dobrin, Mexicul a fost doar un fruct interzis, fiind un personaj neagreat nici de selectioner, nici de autoritati. Astfel i-a incoltit ideea unei retrageri fara griji. A obtinut un contract de doi ani in Belgia, la o echipa destul de buna pe vremea aceea, Anvers. Nu s-a acomodat suta la suta. A crezut ca era vorba doar de fotbal, dar avea sa inteleaga relativ repede ca diferentele erau de mentalitate, de crez si de aspiratie. In paralel, a absolvit scoala de antrenori de la Köln.
Giulestiul l-a renegat!
Dupa cei doi ani petrecuti pe meleaguri straine, revine la Rapidul sau cel iubit. Dar, stupoare! Rapidul nu-l mai iubea! Tache Macri l-a refuzat ca jucator. Urmatorul venit, Marin Barbulescu, l-a refuzat si ca jucator, si ca antrenor secund. La fel si Bazil Marian. Disperarea l-a ajuns, l-a cuprins, l-a coplesit. El, cel mai sufletist dintre sufletistii visiniilor, se vedea eliminat, izolat, parasit. Vrind, nevrind, a ajuns un calator neobosit, dar lumea si-l aminteste ca pe omul care, pe unde trecea, facea un bine.
Angajat la CFR
Pentru perioade scurte a activat ca antrenor la Sighet si Galati. Intr-un tirziu, Ministerul Transporturilor i-a oferit o slujba intr-unul din birourile sale. Asta nu l-a multumit defel, desi a crezut ca se va linisti. Iubise prea mult Rapidul si mai ales fotbalul, ca sa nu fie aproape de gazon si de echipa. La inceputul anilor 80, gindul plecarii din tara incepuse sa-l domine. A solicitat o viza turistica pentru Belgia, ca sa-si viziteze fosta echipa. A primit-o si a plecat. Definitiv. N-a ajuns niciodata acolo. S-a stabilit, in schimb, in Germania, la Köln. A crezut din nou ca se va acomoda, dar nemtii erau altfel.
Si-a strigat durerea la Europa Libera!
O vreme, un post de radio din München i-a oferit sansa sa-si spuna of-urile si sa exprime liber ceea ce in tara n-a putut niciodata. Radioul s-a numit Europa Libera. Interventiile sale au fost niste strigate de durere, o durere inabusita atitia ani de un sistem nimicitor si crud. Amintiri, intimplari, mizerii, nedreptati traite ca sportiv, toate i-au venit atunci in minte. Tot atunci a dezvaluit si marele secret al familiei sale, si anume faptul ca tatal sau suferise ca detinut politic in puscariile comuniste, ajungind, dupa propriile-i spuse, „de la un urias de peste 100 de kilograme la numai 50”. A fost declaratia care i-a scos din minti pe comunisti. Curind, la Köln au sosit sotia si fiica. Era clar ca securitatea se temea de alte declaratii ale sale. Multi au considerat atunci cel putin ciudat modul in care familiei sale i-a fost permisa plecarea.
„El si-a pus streangul la git, securistii i-au tras scaunul!”
Atmosfera devenise tensionata, iar el nu-si mai gasea locul. Varianta oficiala a fost ca s-a sinucis in 1982. Brusc, fara nicio explicatie. A fost gasit spinzurat de lustra din apartamentul sau din Köln. Dupa Revolutie insa misterul s-a dezlegat. A fost victima razbunarii sistemului politic la care nu voise sa se alinieze si pe care nu dorise sa-l accepte. Prin lumea fotbalului circula chiar o vorba de folclor: „Dan si-a pus streangul de git, dar securitatea i-a tras scaunul!”. Dupa el a ramas o piatra tombala, in cimitirul Sudfriedhof din Köln, o familie debusolata in Germania, o mama bolnava la Bucuresti si 41 de selectii in nationala României.
Carte de vizita: Dan Coe
S-a nascut pe data de 8 septembrie 1941. A debutat in Divizia A in 1961, la Rapid. A evoluat la Rapid Bucuresti, Anvers si Siderurgistul Galati. Palmares: Campionatul României, in 1967, cu Rapid Bucuresti. A debutat la echipa nationala pe data de 12 mai 1963, Bucuresti, in meciul României – RDG 3-2 (0-2). A fost selectionat in lotul pentru Jocurile Olimpice de la Tokio din 1964 si la Campionatul Mondial din Mexic, 1970. Selectii in echipa nationala: 41. A absolvit scoala de antrenori la Koln si a fost antrenor la echipele din Sighet si Galati. A disparut tragic pe data de 8 septembrie 1982.
Moarte învăluită în mister
În anul 1980, lui Dan Coe i s-a aprobat o cerere de deplasare în Belgia. A sosit în această ţară, de unde a trecut în Germania, stabilindu-se în oraşul Köln, unde a cerut azil politic. Deşi a primit de la preşedintele Nicolae Ceauşescu titlul de maestru emerit al sportului, aceasta nu a însemnat pentru Dan Coe un motiv de nu a mai critica sistemul politic din România. În ţară, Coe era prea cunoscut şi iubit.
Dan Coe a fost găsit de managerul imobilului la [19 octombrie]] 1981 spânzurat în faţa uşii din apartamentul unde locuia în Köln. Medicii au făcut de urgenţă o intervenţie chirurgicală, l-au reanimat direct, la cord deschis. Nu s-a aflat niciodată dacă s-a sinucis sau a fost omorât. (El trăia în Germania având statut de refugiat politic.) Politia germană nu a cercetat acest caz. Sotia şi fiica lui se aflau de câteva zile în Köln. Nimeni nu l-a identificat pe Dan Coe.[necesită citare] Actele au fost direct închise. Acestă tragedie s-a întâmplat la scurt timp după un interviu dat de Dan Coe la Radio Europa Liberă. Soţia lui, Elena-Victoria Coe, nu s-a mai recăsătorit. Ea trăieşte, împreună cu fiica Dana Coe şi nepoţii Danny Coe şi Dee Coe, în Berlin.
Colegii săi de generaţie avansează alte ipoteze cu privire la moartea sa.
„Nu se sugruma el, l-au făcut ăia că a vorbit una alta pe la radio. Nu cred că-şi lua el zilele, iubea prea mult viaţa.”
(Rică Răducanu)
„Trecerea de la statutul de vedetă la cel de om obişnuit i-a provocat un şoc, i-a creat o stare pe care nu a putut să o depăşească. În schimb, cu două, trei luni înainte să moară, am auzit la Europa Liberă o emisiune în care povestea necazurile pe care el şi tatăl său le-au trăit în România. Nu ştiu dacă este un motiv destul de solid ca să-i atragă moartea, însă nu cred ca era atât de labil încât să se sinucidă.”
(Puiu Ionescu)
„Nu cred că Securitatea a fost implicată în moartea lui Dan. El a avut nişte probleme cu „ei” pentru că, într-un turneu al Rapidului în Franţa, a schimbat nişte valută, lucru interzis pentru noi, fotbaliştii.”
(Ilie Greavu)
Încă din anii ´60 când juca la Rapid, pe Stadionul Giuleşti, una dintre scandările obişnuite ale suporterilor rapidişti este: „Un salut din vechea Troie/Pentru faima lui Dan Coe/Şi înc-o dată că e voie/Ahoe!”
El, Dan Coe, a fost liderul cu 41 de selectionari in echipa nationala. A jucat la o singura echipa, numita Rapid si a fost din anul 1970 maestru emerit al sportului. Capitan al echipei Rapid si al nationalei, ramane o figura legendara a fotbalului romanesc. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
