Nae Lăzărescu: “Azi poate să bată pe Real Madrid la scor de maidan, iar mîine poate să o bată Foresta Fălticeni să o asculte cu urechea. Aşa e Rapidul!”

Numele lui Nae Lăzărescu este sinonim cu umorul şi cu buna dispoziţie. La două vorbe spuse, maestrul scoate pe gură trei glume. Rapidist cu vechi ştate de serviciu, actorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” s-a lăsat sedus de mirajul jocului cu balonul rotund, fiind nelipsit mult timp de la meciurile giuleştenilor.

Viaţa marelui actor Nae Lăzărescu se confundă practic cu comedia, scenetele în care joacă alături de Vasile Muraru, dar şi filmele în care a apărut descreţind timp îndelungat frunţile a milioane de spectatori şi telespectatori. S-a „infectat” de tânăr cu microbul fotbalului şi a adunat, de-a lungul timpului, poveşti de odinioară, cu jucători răsăriţi de prin mahalalele Bucureştiului, dar şi cu mari fotbalişti care i-au devenit prieteni după ce i-au văzut spectacolele. „Am fost la primul meci în ‘52. M-a dus vărul meu la curse, la hipodrom. Răspundea de cai Felix Ţopescu, tatăl lui Cristian Ţopescu. Nu prea mi-a plăcut, aşa că ne-am dus pe stadion, la meci. Juca CFR-ul cu o echipă din Ardeal. Erau pe atunci Tache Macri, Bazil Marian, care reintrase pe teren după o grea operaţie la genunchi, Filotti, şi mulţi alţii. De atunci am început să ţin cu Rapidul. De la echipa asta te poţi aştepta la orice. Azi poate să bată pe Real Madrid la scor de maidan, iar mâine poate să o bată Foresta Fălticeni să o asculte cu urechea. Aşa e Rapidul”, povesteşte hâtru Nae Lăzărescu.

De la mahala la „măsele pe gazon”
Dragostea actorului pentru Rapid a venit însă şi pe altă filieră, ţinând cont de faptul că unul dintre primii idoli a fost un… stelist. „Am prins gustul fotbalului de când Voinescu, celebrul portar, stătea pe stradă cu mine. Se antrena pe un teren pe unde se află acum Parcul Copiilor, pe Olteniţei, îi spunea Axa. Rămâneam absolut blocaţi ce detentă putea să aibă, că nu era prea înalt, era cam cât mine de înălţime. Pe urmă, «Mopsul» Dumitrache, care era tot de prin partea aia, din zona unde se afla «Autobuzul». Pe de altă parte, Oborul era patria lui Ozon. Mergeam ca la filmele cu Stan şi Bran să-l vedem pe Ozon. Era un tehnician extraordinar. Pe urmă s-a introdus şi la noi deposedarea prin alunecare. Jocul s-a schimbat, de-aia şi publicul din America a fost captat de fotbalul european, că ăia sunt obişnuiţi să vadă măsele pe jos. Fotbalul lor cam aşa e”, spune mucalit actorul.

Glume… fotbalistice
Nae Lăzărescu a trăit una dintre cele mai amuzante poveşti legate de fotbal undeva prin centrul Bucureştiului, în Cotroceni. „Când Rapidul a bătut odată Progresul aveam o relaţie sentimentală chiar pe strada Dr. Lister. Noaptea n-am auzit nimic, dar dimineaţa, când am ieşit de la copilă din casă, toată strada era plină de chifle, iar în chifle erau înfipte lumânări aprinse. Rapidiştii le-o făcuseră! Asta era într-adevăr o glumă bună, e înghiţibilă, nu ajungi să-ţi aduni elementele de dantură de pe jos, ca în ziua de azi. Înainte, dacă pierdea o echipă, suporterii mergeau după meci împreună la cârciumă, iar învinşii trebuiau să dea berea. Nu se punea problema de ceartă, nu se încăiera nimeni, nu exista aşa ceva. Însă românul, fiind şi puţin snob, dacă a văzut că englezilor le place cu morţi pe străzi, au zis că de ce să nu fie aşa şi la noi? Ajunge o măciucă la un car cu oale, cum se zice”, explică actorul.

Artişti versus fotbalişti, întâlniri de pomină
Spectacolele în care se organizau meciuri între selecţionatele artiştilor şi sportivilor erau o adevărată atracţie, chiar dacă uneori pasiunea pentru fotbal încingea spiritele. „La meciuri făcea cărţile Rică, spunea: «Băăă, nu v-am chemat să jucaţi fotbal, lăsaţi mingea la artişti, că lumea a venit să râdă!» Erau Ştefan Bănică, Nicu Constantin, Puiu Călinescu, toţi strâmbii. Păi de-asta se şi spunea, când se dădea anunţul: selecţionata old-boys contra resturilor lumii. Odată i-am dat la gioale lui Lajos Sătmăreanu şi a venit la mine în pauză, mi-a arătat piciorul şi mi-a zis: «Nae, cu ăsta am băgat vreo cinşpe în spital, lasă-te de gioale!» Tot obişnuiam să pun tălpi. Păi nu l-am băgat în ghips pe Ioaniţoaia?! El juca pe bune, dar rău; îi spuneam: «Stai, măi nene, că au plătit oamenii ăştia bilet ca să mai şi râdă». A zis că nu-l interesează şi i-am pus o talpă. A doua zi şi-a pus piciorul în ghips, dar nu mi-a purtat pică”, povesteşte Nae Lăzărescu.

Întâmplări cu Rică…
Unul dintre cei mai mari portari pe care i-a dat fotbalul românesc, Rică Răducanu, era ţinta preferată a glumelor de tot felul. „Ciuca miştourilor era Rică Răducanu. L-a pus odată generalul Dragnea să ducă băieţii la un spectacol. Trebuia să aleagă între circ, operetă sau revistă. Rică a zis atunci: «Hai să-i ducem la circ, tovarăşu’ general!» În ziarul «Informaţia» era trecut titlul spectacolului, în stânga erau trecute orele, iar în dreapta, telefonul. «Vezi că e telefonul în ziar, sună şi reţine 40 de locuri!» Seara, generalul l-a întrebat pe Rică dacă a făcut rost de bilete, la care Rică i-a răspuns: «Nu, tovarăşu’ Dragnea, am sunat, dar nu răspunde nimeni, e numărul nealocat!» «Păi ce număr ai format tu, mă?», s-a răstit generalul la el. «Păi, cum ce număr am format?! 11, 13, 19!» El formase orele la care aveau loc spectacolele”, povesteşte Nae Lăzărescu.

Farse, bancuri cu fantome, coşciuge buclucaşe
„Era odată la masă, pe lângă o grămadă de jucători, şi unul, gestionar la pompe funebre. Începusem să spunem bancuri cu fantome. Atunci gestionarul mi-a făcut semn şi mi-a zis: «Nea Nae, hai să le facem una ăstora, dar cum facem să ajungem la ei acasă, ştii unde stau?» I-am zis că da, şi pe urmă le-am luat cheile de la case, că erau în paltoane, la garderobă. Am luat un taxi şi am dus şapte coşciuge acasă la jucători. Le-am pus pe masă în sufragerie. A doua zi ne-am dus să le recuperăm. Ăia dormiseră pe la vecini, pe la rude sau pe la prieteni. Le fusese frică să mai intre în casă. L-am găsit şi pe Rică şi l-am întrebat unde e coşciugul. «Care coşciug, zice Rică, nu mai e niciun coşciug!» Gestionarul a făcut feţe-feţe. Rică a continuat: «Păi, m-am gândit, ce paştele mă-sii e cu coşciugul acesta la mine-n casă? Şi dacă tot murise unu de pe stradă, amărât săracu’, am luat coşciugul şi i l-am dat cadou!» Aşa că Rică a fost bun de plată un coşciug”, spune râzând marele actor.

Sursa: Ziarul Ring

Mobilizarea ca a inceput returu

Baieti , fete , gata , A INCEPUT returul !

Maine , toti , la club Moldova la ora 15:00 sa facem o atmosfera frumoasa!

Avand in vedere ca gsptv nu prinde nimeni dintre noi , va rog sa veniti cat mai multi maine! Tre sa ne mobilizam , sa vorbim multe , asa ca veniti TOTI!   FZR!!

Primavara incepe cu tine , RAPID!

OFICIAL: Nae Manea – director tehnic, Rada – principal!

Rapidul şi-a stabilit în sfrâşit banca tehnică pentru returul sezonului 2008-2009. Fostul directorul general adjunct al FC Rapid, Nicolae Manea, a fost numit în urmă cu câteva minunte director tehnic al clubului din Giuleşti, iar Marian Rada, care a condus echipa a doua a clubului, a fost instalat în funcţia de antrenor principal al grupării de sub Grant. Totodată, s-a stabilit care vor fi colaboratorii celor doi. De antrenamentele goalkeeperilor din Giuleşti se va ocupa Dumitru Iordan. Ciprian Panait şi Marius Gogălniceanu vor fi cei doi preparatori fizici. Secundul lui Rada nu a fost stabilit încă, dar este de aşteptat să se apeleze la serviciile unui fost jucător rapidist. Cele mai mari şanse să preia această funcţie le are, aşa cum ProSport v-a anunţat încă de ieri, Adrian Iencsi. Rada îl înlocuieşte pe portughezul Jose Peseiro, care şi-a întrerupt, luni seară, unilateral contractul cu Rapid, susţinând că nu a fost plătit în ultimele patru luni. Echipa, care a început de luni, 12 ianuarie, pregătirile, se va afla în București până duminică, 18 ianuarie, ziua plecării în cantonamentul de la Poiana Brașov. Întoarcerea acasă este prevăzută pentru sâmbătă, 24 ianuarie. Pe 2 februarie se pleacă în turneul de pregătire din Antalya, unde lotul Rapidului se va pregăti până pe 14 februarie. Pe perioada șederii în Turcia, sunt programate și patru jocuri de verificare: 4 februarie – Vorskla Poltava (locul 4 în Ucraina); 7 februarie – Jagellonia Bialystok (locul 10 în Polonia); 10 februarie – Șahtior Donețk (locul 5 în Ucraina); 13 februarie – MFK Kosice (locul 4 în Slovacia). Informaţiile au fost confirmate şi pe site-ul oficial al clubului. Chiar dacă Nae Manea va ocupa la Rapid postul de director tehnic, Consiliul de Administraţie al clubului a decis ca el să răspundă pentru rezultatele echipei. Legenda vişinie mărturiseşte că a încercat să aibă o colaborare strânsă cu Peseiro, dar acest lucru nu s-a putut realiza. Manea e convins că relaţia pe care o va avea cu principalul Rada va fi una foarte bună. “Eu îmi asum toate rezultatele echipei. În mandatul lui Peseiro, nu aveam astfel de prerogative, eu am încercat să colaborez cu el, dar îmi spunea că sunt problemele lui, că el răspunde de rezultate. Cu Rada am mai lucrat, o să mă înţeleg cu totul altfel cu el.”, a spus directorul tehnic la gsptv. Chiar dacă situaţia financiară a clubului e dezastruoasă, Nae Manea speră ca jucătorii să-şi primească banii până la plecarea în cantonament: “Sper ca înainte de plecarea în cantonament jucătorii să îşi ia banii măcar pentru o lună.” Sichitiu: “Am ales un cuplu de antrenori care este legat de Rapid şi care cunosc foarte bine ce înseamnă această echipă. Sunt sigur că vom avea succes alături de ei” Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat că obiectivul fixat cuplului Rada – Manea este calificarea într-o cupă europeană. “Am ales un cuplu de antrenori care este legat de Rapid şi care cunosc foarte bine ce înseamnă această echipă. Sunt sigur că vom avea succes alături de ei. În acest sezon, obiectivul lor este calificarea într-o cupă europeană. Fie prin ocuparea unui loc în campionat care să permită acest lucru, fie prin câştigarea Cupei României”, a declarat Sichitiu pentru MEDIAFAX. Primul antrenament al zilei de miercuri desfăşurat la baza sportivă Pro Rapid a fost condus de noul antrenor principal Marian Rada.

Deplasare la Iasi

Politehnica Iasi		Rapid Bucuresti
Sambata 29 noiembrie, ora 16:00,

Cei care vor sa faca deplasarea la Iasi , sa ma anunte! Vom merge cu trenul ( pret maxim 8 lei ) si ne vom intoarce cu microbuzul , sau tot cu trenul .

Avem tren dimineata la ora 7:53 … Care vrea sa vina sa ma anunte , sau sa vina sambata la ora 7 dimineata pe centru la statuie , de unde vom pleca la gara.

Pentru alte detalii , contactati-ma.
Hai Rapid!!

Cazul “Bricheta”

In Anglia, tusierul Phil Sharp s-a prabusit la pamant dupa ce a fost lovit in cap de o moneda. Arbitrul a avut nevoie de ingrijiri medicale, care au constat in cateva copci, apoi i-a fost aplicat un plasture in zona lovita. Meciul de pe “Villa Park” s-a reluat dupa cateva minute. In Romania, arbitrul Deaconu a oprit definitiv partida dupa ce a fost lovit in cap de o bricheta. Arbitrul de casa al Stelei nu a avut nevoie de ingrijiri medicale. A beneficiat cel mai probabil de “o prima de insanatosire” considerabila din partea lui Gigi Becali.
Spre deosebire de cazul din anul trecut, din Giulesti, cand arbitrul Deaconu a intrerupt partida după ce a fost lovit in cap de o bricheta, meciul de pe “Villa Park” s-a reluat dupa cateva minute.

In Romania, nici pana in prezent Federatia Romana de Fotbal nu a impus cluburilor sa isi instaleze sisteme video de supraveghere si ca stadioanele de fotbal din Romania sa interzica accesul pe stadioane al suporterilor care savarsesc asemenea infractiuni. Politia din Romania lipeste afise de tip “wanted” pe stalpii de pe strada si recurge in continuare la metode primitive si ineficiente de combatere a acestor infractiuni.

In Anglia, dupa incident, stewarzii au izolat sectorul de tribuna din care a zburat moneda, apoi suporterii au fost condusi la o sectie de politie, pentru identificari. “Putem confirma ca tusierul Phil Sharp a fost lovit cu o moneda de 50 de penny. Politia, impreuna cu clubul, vor realiza o investigatie comuna pe baza imaginilor camerelor video din interiorul stadionului, iar vinovatul va fi deferit justitiei. Din punctul nostru de vedere, vinovatului ii va fi interzis pe viata accesul pe stadion. Condamnam vehement astfel de actiuni”, a declarat purtatorul de cuvant al clubului gazda.

Rappa – Alb~Visiniu

Rapid Giuleşti, Rapid Giuleşti…
Ca-n orice poveste
Poţi să-ncepi cu “A fost odată”
Dar se ştie
Rapid nu-i o poveste
E o legendă vie
Născut în ‘23
Multe rîuri de tuş au curs
Despre Rapid poţi scrie la nesfîrşit
Şi tot n-ar fi de-ajuns
Pentru Rapid nu se scrie
Pentru Rapid se simte
La Rapid se iubeşte
Giuleştiul nostru încă tînjeşte
După driblingul minunii blonde
Şutul lui Bazil Marian
După Rapidul interbelic
Al lui Vintilă şi Bogdan
După magia lui Ozon
Continuînd cu Tinel Stănescu
Marele campion
Pînă la echipele Luceştilor
Ne lăsăm inima pe stadion
Şi-o regăsim în zi de meci
Aşa va fi în veci!
Vişiniul ne hrăneşte cu trecut pentru viitor
Deci dacă nu eşti rapidist n-ai cum să înţelegi
Rapidismul nu e un microb
E mai mult decît atît
E pasiunea extremă dusă la absolut
Rapid e un foc ce ne arde-n suflete
E cel care ne dă bucuria unei sîmbete
Care ne strînge la un loc şi ne smulge zîmbete
E pasiune şi credinţă după datină
Curcubeul inimilor noastre
Răsărit din lacrimă
Medalia de platină
Rapid înseamnă patimă!

Refren:
Alb-vişiniu
Puritate şi dorinţă
Alb-vişiniu
Pasiune şi credinţă
Alb-vişiniu
Rapidu-ntotdeauna va fi viu
Cînd o să mor, să-mi puneţi steagul pe sicriu

Persecutat de regimul comunist,
Zece ani în B,
Jucători luaţi cu japca,
Abuzaţi de miliţie,
Şi aici e mîndria,
Că în aceste condiţii niciun club nu rezista în România,
Milioane de fanatici au stat împotrivă,
Ca Rapidul să moară printr-o hotărîre abuzivă.
Aşa era-nainte:
„Vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l daţi pe Valentin”,
Mai ţineţi minte?
Nu vrem ce nu-i al nostru,
Vrem să se facă dreptate,
Titlul din ‘42 e în inimile noastre.
Totuşi sîntem duşmăniţi
Dar cei care ne duşmănesc să se urască între ei
Cîinii să mîrîie cînd oile pasc
Rapidiştii nu se fac
Rapidiştii se nasc
Nu vrem titluri furate
M-aş plictisi să le număr
Avem suflete curate
Nu grade peste umăr
Asta e pentru faima lui Dan Coe
Simbolul nostru răpus de securitate în plină glorie
Asta e pentru nea Mincea
Banii sînt hîrtii zburătoare
Iubirea ta n-a fost de vînzare
Vei fi mereu în tribună
Spectaculos ca un şut cu ristu
Ne e dor de tine şi de Tudorică Trompetistu
Sîntem urmaşii voştri, mîndri de blazon
Luptăm pentru unicul Rapid şi-l perpetuăm!

Povestea lui Dan Coe- “cel mai sufletist dintre sufletiştii vişiniilor”

Fostul mare fundaş al Rapidului ar fi împlinit astăzi 67 de ani.

Dan Coe a debutat in prima echipa la nici 20 de ani. Un fotbalist exceptional, drept, orgolios si care nu suporta bataia de joc. A fost pe rind venerat, purtat pe bratele gloriei, exilat, uitat, umilit si izolat.

Dan Coe a fost pe rînd venerat, purtat pe braţele gloriei, exilat, uitat, umilit şi izolat

N-a ajuns in fotbal chiar din intimplare. Tatal sau, Duce Coe, juca la Sportul Studentesc. El i-a indrumat micutului Dan pasii spre sportul cu balonul rotund si tot el i-a fost si primul sfatuitor. Cum insa Regia era prea vecina cu Giulestiul, marea schisma s-a produs: Dan a ales Rapidul.

Ca orice om, avea superstitiile sale. Era anul 1967 si ziua in care Rapid avea meci la Ploiesti, in compania Petrolului, partida care avea sa aduca primul titlu din istoria giulestenilor. Coe avea o superstitie: daca-n ziua meciului ii iesea in cale un cortegiu mortuar, insemna ca echipa va cistiga. In drumul spre stadion, pe traseu tocmai trecea un car mortuar. Atunci, rapidisul a sarit si a strigat bucuros: „Mortule, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, azi vom cistiga!”.

El si Dobrin, indezirabilii din Mexic
A cunoscut consacrarea la echipa nationala, dar, ironie a sortii, ca si pentru Gicu Dobrin, Mexicul a fost doar un fruct interzis, fiind un personaj neagreat nici de selectioner, nici de autoritati. Astfel i-a incoltit ideea unei retrageri fara griji. A obtinut un contract de doi ani in Belgia, la o echipa destul de buna pe vremea aceea, Anvers. Nu s-a acomodat suta la suta. A crezut ca era vorba doar de fotbal, dar avea sa inteleaga relativ repede ca diferentele erau de mentalitate, de crez si de aspiratie. In paralel, a absolvit scoala de antrenori de la Köln.

Giulestiul l-a renegat!
Dupa cei doi ani petrecuti pe meleaguri straine, revine la Rapidul sau cel iubit. Dar, stupoare! Rapidul nu-l mai iubea! Tache Macri l-a refuzat ca jucator. Urmatorul venit, Marin Barbulescu, l-a refuzat si ca jucator, si ca antrenor secund. La fel si Bazil Marian. Disperarea l-a ajuns, l-a cuprins, l-a coplesit. El, cel mai sufletist dintre sufletistii visiniilor, se vedea eliminat, izolat, parasit. Vrind, nevrind, a ajuns un calator neobosit, dar lumea si-l aminteste ca pe omul care, pe unde trecea, facea un bine.

Angajat la CFR
Pentru perioade scurte a activat ca antrenor la Sighet si Galati. Intr-un tirziu, Ministerul Transporturilor i-a oferit o slujba intr-unul din birourile sale. Asta nu l-a multumit defel, desi a crezut ca se va linisti. Iubise prea mult Rapidul si mai ales fotbalul, ca sa nu fie aproape de gazon si de echipa. La inceputul anilor 80, gindul plecarii din tara incepuse sa-l domine. A solicitat o viza turistica pentru Belgia, ca sa-si viziteze fosta echipa. A primit-o si a plecat. Definitiv. N-a ajuns niciodata acolo. S-a stabilit, in schimb, in Germania, la Köln. A crezut din nou ca se va acomoda, dar nemtii erau altfel.

Si-a strigat durerea la Europa Libera!
O vreme, un post de radio din München i-a oferit sansa sa-si spuna of-urile si sa exprime liber ceea ce in tara n-a putut niciodata. Radioul s-a numit Europa Libera. Interventiile sale au fost niste strigate de durere, o durere inabusita atitia ani de un sistem nimicitor si crud. Amintiri, intimplari, mizerii, nedreptati traite ca sportiv, toate i-au venit atunci in minte. Tot atunci a dezvaluit si marele secret al familiei sale, si anume faptul ca tatal sau suferise ca detinut politic in puscariile comuniste, ajungind, dupa propriile-i spuse, „de la un urias de peste 100 de kilograme la numai 50”. A fost declaratia care i-a scos din minti pe comunisti. Curind, la Köln au sosit sotia si fiica. Era clar ca securitatea se temea de alte declaratii ale sale. Multi au considerat atunci cel putin ciudat modul in care familiei sale i-a fost permisa plecarea.

„El si-a pus streangul la git, securistii i-au tras scaunul!”
Atmosfera devenise tensionata, iar el nu-si mai gasea locul. Varianta oficiala a fost ca s-a sinucis in 1982. Brusc, fara nicio explicatie. A fost gasit spinzurat de lustra din apartamentul sau din Köln. Dupa Revolutie insa misterul s-a dezlegat. A fost victima razbunarii sistemului politic la care nu voise sa se alinieze si pe care nu dorise sa-l accepte. Prin lumea fotbalului circula chiar o vorba de folclor: „Dan si-a pus streangul de git, dar securitatea i-a tras scaunul!”. Dupa el a ramas o piatra tombala, in cimitirul Sudfriedhof din Köln, o familie debusolata in Germania, o mama bolnava la Bucuresti si 41 de selectii in nationala României.

Carte de vizita: Dan Coe
S-a nascut pe data de 8 septembrie 1941. A debutat in Divizia A in 1961, la Rapid. A evoluat la Rapid Bucuresti, Anvers si Siderurgistul Galati. Palmares: Campionatul României, in 1967, cu Rapid Bucuresti. A debutat la echipa nationala pe data de 12 mai 1963, Bucuresti, in meciul României – RDG 3-2 (0-2). A fost selectionat in lotul pentru Jocurile Olimpice de la Tokio din 1964 si la Campionatul Mondial din Mexic, 1970. Selectii in echipa nationala: 41. A absolvit scoala de antrenori la Koln si a fost antrenor la echipele din Sighet si Galati. A disparut tragic pe data de 8 septembrie 1982.

Moarte învăluită în mister
În anul 1980, lui Dan Coe i s-a aprobat o cerere de deplasare în Belgia. A sosit în această ţară, de unde a trecut în Germania, stabilindu-se în oraşul Köln, unde a cerut azil politic. Deşi a primit de la preşedintele Nicolae Ceauşescu titlul de maestru emerit al sportului, aceasta nu a însemnat pentru Dan Coe un motiv de nu a mai critica sistemul politic din România. În ţară, Coe era prea cunoscut şi iubit.

Dan Coe a fost găsit de managerul imobilului la [19 octombrie]] 1981 spânzurat în faţa uşii din apartamentul unde locuia în Köln. Medicii au făcut de urgenţă o intervenţie chirurgicală, l-au reanimat direct, la cord deschis. Nu s-a aflat niciodată dacă s-a sinucis sau a fost omorât. (El trăia în Germania având statut de refugiat politic.) Politia germană nu a cercetat acest caz. Sotia şi fiica lui se aflau de câteva zile în Köln. Nimeni nu l-a identificat pe Dan Coe.[necesită citare] Actele au fost direct închise. Acestă tragedie s-a întâmplat la scurt timp după un interviu dat de Dan Coe la Radio Europa Liberă. Soţia lui, Elena-Victoria Coe, nu s-a mai recăsătorit. Ea trăieşte, împreună cu fiica Dana Coe şi nepoţii Danny Coe şi Dee Coe, în Berlin.

Colegii săi de generaţie avansează alte ipoteze cu privire la moartea sa.

„Nu se sugruma el, l-au făcut ăia că a vorbit una alta pe la radio. Nu cred că-şi lua el zilele, iubea prea mult viaţa.”
(Rică Răducanu)

„Trecerea de la statutul de vedetă la cel de om obişnuit i-a provocat un şoc, i-a creat o stare pe care nu a putut să o depăşească. În schimb, cu două, trei luni înainte să moară, am auzit la Europa Liberă o emisiune în care povestea necazurile pe care el şi tatăl său le-au trăit în România. Nu ştiu dacă este un motiv destul de solid ca să-i atragă moartea, însă nu cred ca era atât de labil încât să se sinucidă.”
(Puiu Ionescu)

„Nu cred că Securitatea a fost implicată în moartea lui Dan. El a avut nişte probleme cu „ei” pentru că, într-un turneu al Rapidului în Franţa, a schimbat nişte valută, lucru interzis pentru noi, fotbaliştii.”
(Ilie Greavu)

Încă din anii ´60 când juca la Rapid, pe Stadionul Giuleşti, una dintre scandările obişnuite ale suporterilor rapidişti este: „Un salut din vechea Troie/Pentru faima lui Dan Coe/Şi înc-o dată că e voie/Ahoe!”

El, Dan Coe, a fost liderul cu 41 de selectionari in echipa nationala. A jucat la o singura echipa, numita Rapid si a fost din anul 1970 maestru emerit al sportului. Capitan al echipei Rapid si al nationalei, ramane o figura legendara a fotbalului romanesc. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Nu jucăm derbyuri cu falsurile istorice!

Multă lume a luat în derizoriu expresia folosită cândva de George Copos, care a spus că ”Dinamo are mijloace specifice”. Dovada? Clubul nostru s-a văzut târât recent într-un soi de scandal generat și întreținut de reprezentanții lui Dinamo, care se autovictimizează într-un mod mai mult decât jenant. O spunem pentru ultima dată, deși unii nu vor să înțeleagă și pace: nu Rapid ”l-a dat afară din stadion” pe Mircea Rednic, la Galați, ci regulamentul și reprezentantul oficial al LPF. Apropos, îi atragem respectuos atenția directorului general al FRF, Ionuț Lupescu, că declarația sa, ”mi se pare un lucru lipsit de respect ce i s-a întâmplat lui Rednic, se pare că trăim într-o altă epocă”, sună a instigare la nerespectarea unor capitole ale regulamentului pe care chiar domnul Lupescu, ca înaltă oficialitate a FRF, ar trebui să-l apere și să-l respecte la sânge!

În afara aberațiilor debitate pe această temă, dinamoviștii apelează, în genul suporterilor de curtea școlii, la incursiuni într-o istorie pe care n-o stăpânesc și care le sunt, în cele din urmă, defavorabile. Dinamovistul care și-a dus ”dușmanul de-o viață”, Steaua, în Liga Campionilor, Cristian Borcea, n-a avut dreptate decât într-o singură privință, atunci când a pomenit despre cei ”25 de ani”. Exact atâția ani de existență avea Rapid în momentul în care acest al doilea avorton al fotbalului românesc, Dinamo, și-a făcut apariția printr-un abuz grosolan. Rapid ajunsese, până atunci, într-o finală de cupă europeană și jucase derbyuri adevărate, cu Ripensia, Venus, Unirea Tricolor, CAO etc. Dar, de unde să cunoască ”ilegaliștii” aceste crâmpeie de istorie adevărată, nu fabricată? Și chiar îi anunțăm pe dinamoviști că nici nu avem pretenția să jucăm vreodată ”derbyuri” în compania acestui imens fals istoric numit Dinamo, ne-am declasa dacă am face-o. Jucăm cu această echipă pentru că așa ne obligă competiția și îi lăsăm satisfacția de a disputa ”unicul derby” (al comunismului) alături de cealaltă grupare ilegală, Steaua. Să vă fie de bine!

sursa:www.fcrapid.ro

Un tren numit speranta…

” Unii,…, indraznesc sa viseze toata viata, dar din pacate nu au curajul de a gusta din realitate! Sunt oameni care se izoleaza intr-o lume fantastica, ratacita printre ganduri frumoase si scaldata de amintiri ce n-au cum sa supere. Sunt acele personaje care iti pot intersecta viata, care uneori petrec cateva clipe alaturi de tine, alteori raman pentru o perioada. Sunt oameni. Sunt oameni, la fel ca si tine, la fel ca noi toti, doar ca la un moment dat al vietii, s-au pierdut printre lucrurile murdare din jur si n-au mai vrut sa creada si sa lupte pentru o viata a lor. Doar a lor. S-au refugiat intr-o lume paralela, intr-o lume in care minutele trec dupa bunul plac, cand mai repede, cand mai incet iar imboldurile exterioare sunt asimilate imediat si transformate in fapte ce n-au voie sa deranjeze. Sunt visatori, cu acte in regula.

Altii,…, ii numesc bolnavi refuzand sa priveasca in oglinda! Intr-o societate murdara in care lupta teribila pentru suprematie s-a mutat pe un teren fara limite, cateva personaje cauta sa ascunda adevarul in dauna unei placeri ce mistuie judecata. Nu e normal, dar se practica… .

Razvan a vorbit pentru prima oara la un an de zile. A fost cadoul lui pentru parintii sai. Apoi a urmat o perioada in viata sa in care era foarte ocupat: crestea. Rand pe rand a schimbat grupele de varsta la gradinita, adulmecand in fiecare zi parfum de fericire. Prima zi de scoala a fost sarbatorita cu fast in familie, cu zambete, cu cadouri, si vise. Apoi, in clasa a treia, in urma unui accident de masina, parintii lui Razvan s-au dus sa moara putin. Putin cate putin! Razvan asezat in spate a supravietuit unui impact frontal si a trait pret de 4 ore privind chipurile parintilor sai schimonosite de durere si de cenzurat. A tacut, a plans, a tipat, a plans din nou si a asteptat minut cu minut sa fie salvat. Iar cand acest lucru s-a intamplat, Razvan si-a uitat acolo, jos in vale, felul de a fi, de a intelege lucrurile si de a le spune pe nume. S-a inchis in el, in lumea sa, asteptand parca o minune cereasca. Imaginea parintilor sai avea sa il urmareasca ani de zile. Clipa cu clipa, zi cu zi! A refuzat gandul si mai ales vorba spre durerea celor ramasi pe pamant sa aiba grija in continuare de soarta sa.

Rapid a intrat in viata sa cu putin timp inaintea scolii. Tatal sau l-a dus prima oara pe Giulesti, cautand viitorul in sufletul pur al odraslei. Nu s-a inselat. Iar spiritul Giulestiului avea sa il transforme pe Razvan intr-un suporter cu arsenal visiniu pus la punct inaintea fiecarei partide. Si tot Rapid, avea sa ramana puntea sa intre realitate si lumea pierduta prin care obisnuia sa se joace dupa ce parintii sai au disparut. O punte teribila, o punte intre real si imaginatie, intre palpabil si ratacire, intre concret si iluzie. Un pas intre doua lumi capabil sa starneasca emotie! Sa apropie! Un conglomerat de sentimente inexplicabil din punct de vedere medical, o traire, o definitie si mai ales o speranta. Unica! Singura aspiratie catre normal!

S-au scurs ani buni iar Razvan continua sa piarda timp ascuns intr-o lume doar a lui. Ratacit in amintiri ce n-au existat, pierdut in vesti bune ce n-aveau sa se nasca niciodata, in zambete ciudate, in clipe refuzate, intr-o reverie continua. Apoi, ca la un semn, cand la televizor se difuza un meci al Rapidului, Razvan abandona lupta. Isi cauta un loc aproape, macina sufleteste orice urma de amintire cautand visiniul din priviri usor risipite dar concrete.

Viata este ca o calatorie cu trenul! S-au scris romane despre acest fapt, s-au facut filme si s-au pictat imagini imaginate de minti coplesite de talent. Sunt calatori ce se urca in tren, calatori ce coboara. Sunt gari. Sunt statii. Halte. Sunt drumuri fara de sfarsit. Idei. Iar ideile sunt inventate de minti luminate.

Bunicul lui Razvan a venit cu ideea ca acesta sa fie dus undeva in inima muntilor, intr-un sat uitat de vremuri si pustiit de doruri. Macar pentru cateva luni. Sa respire aer curat. Sa uite. Trecusera deja 4 ani fara vorbe, 4 ani grei in care amintirile sapau adanc in suflet iar dorul macina realitate in firimituri mici. Si atunci s-a petrecut minunea. Urcat in tren, Razvan a trecut pe langa Stadionul Giulesti. A recunoscut arena, a rememorat clipele de fericire, a lacrimat, apoi a plans in toata regula. Si dupa alte 5 minute de tacere a lasat pentru totdeauna undeva in spate o lume, un alt fel de lume, lumea lui. „Mi-e dor de mama si de tata” a zis, spargand o liniste nebuna ce parea sa fii castigat definitiv un razboi murdar inca din inceputuri. „Si sa stii, tu, bunule, ca nu meritam sa pierdem etapa trecuta” a mai precizat intr-o mare de lacrimi revarsate dintr-un suflet prea batran pentru miracole si chinuit de tacerea ultimilor ani a nepotului sau.

Razvan are acum 22 de ani! O varsta frumoasa, calda si plina de viata! A terminat liceul si s-a inscris la facultate. Cu o oarecare intarziere! Niciun medic nu si-a putut explica de ce aceasta tacere si de ce Rapid? Poate ca un soc se elimina doar cu un alt soc… Cine stie? Viata are drumuri intortocheate si ascunde minuni dumnezeiesti si visinii… “

——- Rapid, un mod de-a fi ——-

A iubi e omeneste

Eu sunt om deci te iubesc

Tu echipa glorioasa

Imi dai aer sa traiesc.

-

Iti ador culorile,

Ele-mi dau farmec in viata,

Cu faima si-a ta istorie

TU ai fost mereu in fata.

-

Cand intru pe stadion

Chiar de-i el mai mititel,

Inima imi bate tare

Simt ca ma ridic la cer.

-

Tu esti stilul meu de viata

Pt mine tu esti tot,

Nici de-as inceta din viata

Eu din piept n-am sa te scot .

-

O poezie scrisa de Tzunoi